#lifestyle

Rewind in time – un scurt capitol

Azi noapte pe la 3 si un pic ma gandeam ca acum vreo 12 ani treceam aproape in fiecare zi prin fata cladirii in care stau acum (fie vorba intre noi, aici era un teren viran pe vremea aia). Imi aduc aminte clar un singur moment din perioada respectiva si e suficient sa am senzatia ca saltul asta in timp s-a petrecut in a heartbeat – un pic mai jos, tot pe strada asta, ma bufnise un ras isteric – ascultam la casti un matinal care mi se parea mie amuzant. Tin minte ca ma simteam prost si bine in acelasi timp – prost pentru ca “oare ce zic despre mine oamenii din jur?” si bine pentru ca nu ma mai regasisem razand in hohote de o buna bucata de vreme. De fapt, daca e sa arunc un ochi in trecut, cred ca a fost printre singurele dati in care efectiv am ras pe bune. De cele mai multe ori zambeam sau ma prefaceam ca rad, dar se vedea ca ma fortez.

Pe atunci nu intelegeam foarte bine ce se intampla cu mine si de ce parca persistam intr-o stare de ebrietate, jucand in fiecare zi niste scenarii repetitive, in rolul unei victimei care nu stia de ce e victima. Pana si parfumul pe care il foloseam era de fiecare data acelasi, nu ii pot uita mirosul nici dupa atatia ani: Lolita Lempicka (sincera sa fiu l-as mai cumpara o data, de dragul nostalgiei).Totul era pe repeat. Mai tarziu mi-am dat seama ca ceea ce era toxic in preajma mea a avut un impact suficient de mare, infipt adanc in subconstientul meu  astfel ca in general eram o tipa suficient de trista cat sa deprim aproape orice interlocutor. De regula, intotdeauna m-am simtit prea in varsta pentru orice. Prea in varsta ca sa ma joc in zapada, prea in varsta ca sa invat sa cant la chitara, prea in varsta sa incep o afacere, prea in varsta pentru orice (mai putin pentru maritis si copii, aici am fost intotdeauna mult prea tanara!). Asa ca ajunsesem un fel de plictisita cu un traseu bine definit, de acasa la birou si viceversa (pe masura ce trec anii nu prea mai ai chef sa iesi in oras seara, preferi sa zaci in liniste si sa bei niste vin calumea).

Lucrurile s-au schimbat in momentul in care ma cam saturasem de aceleasi povesti carora le stiam finalul inca de dinainte sa inceapa – invatasem deja pattern-ul pe care il urmau micile intamplari din viata mea si deja devenise ultra plictisitor – atat de plictisitor incat singura chestie fun din viata mea era sa fumez. Ca sa nu mai zic ca deja incepeam sa vad in oglinda riduri fine si 1-2 fire de par alb.

Asa ca am decis sa fac lucrurile invers, fix invers – am inceput sa cumpar haine pe care nu le-as fi achizitionat niciodata in viata mea (culmea, mi se potriveau de minune), am schimbat radical culoarea parului (culmea, mi se potriveste de minune) si cel mai important, trecand peste chestiile materiale, am dat o sansa unor oameni pe care in mod normal nu i-as fi bagat vreodata in seama (culmea, viata mea e minunata acum).

Uite asa brusc lumea mea mica si indigo s-a deschis ca un acordeon. And I’m enjoying every single piece of it. End of story 🙂

Sursa foto front page: Pexels.com

 

 

.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s